Salutări. Deşi sunt o membră mai veche, acesta este primul meu post pe OFZ. Vă propun o dezbatere pe tema libertăţii după un text de Jean-Paul Sartre:
"Consecinţa esenţială este că omul fiind condamnat să fie liber, el este responsabil de lume şi de el însuşi în calitate de manieră de a fi(...).Este,deci, absurd să ai de gând să te plângi, de vreme ce nimic străin nu a decis în legătură cu ceea ce simţim, cu ceea ce trăim sau cu ceea ce suntem. Această responsabilitate absolută nu este, de altfel, acceptare: ea este simplă revendicare logică a consecinţelor libertăţii noastre: ceea ce mi se întâmplă mie, se întâmplă prin mine şi eu nu aş putea nici să mă mâhnesc, nici să mă revolt, nici să mă resemnez. (...) Eu trebuie să fiu fără remuşcări şi fără regrete, aşa cum sunt fără nicio scuză, căci, din clipa ivirii mele la fiinţă, eu port greutatea lumii singur, fără ca nimic şi nimeni să o poată micşora"
Dezbaterea se va face în comentarii (puteţi să comentaţi chiar dacă nu sunteţi bloggeri, adică acolo unde scrie comentaţi ca: alegeţi Nume/Adresă URL sau Anonim şi vă semnaţi la sfârşit, preferabil).
Aş vrea să se comenteze în special partea îngroşată din citat.
Am 2 reguli:
1. Fiţi civilizaţi
2. Încercaţi să aduceţi argumente ca să vă susţineţi punctul de vedere (adică nu comentaţi doar "Nu sunt de acord", ci "Nu sunt de acord pentru că ..." şi vă spuneţi punctul de vedere)
Aştept păreri!
4 comentarii:
Cred că încep eu pe aici... Tocmai am luat o pauză de la învățat și se pare că eram exact la filosofia politică. Ei bine, dintre toate concepțiile prezentate acolo în legătură cu libertatea, cea a domnului Sartre mi s-a părut cea mai originală și cea mai plină de sensuri. Sunt de acord cu ideea potrivit căreia „tot ceea ce mi se întâmplă este al meu și mă reprezintă”, așadar cu faptul că eu îmi construiesc viitorul prin alegerile pe care le fac. Tot Sartre spunea că „omul este viitorul omului”. Da, atâta timp cât eu sunt obligat să aleg la fiecare pas, sau cel puțin să fug de o alegere, eu îmi construiesc viitorul, tot ceea ce mi se întâmplă e al meu și mă reprezintă. Când hotărăsc un lucru, înseamnă că sunt conștient de efectele pe care le poate avea asupra mea și mi le asum. Tocmai de-aia nu ar trebuie să am regrete, pentru că eu singur mi-am direcționat destinul, viața, în așa fel încât s-a ajuns la situația în care mă aflu. Ne demonstrăm asta de fiecare dată când ne gândim cât de bine ar fi să dăm timpul înapoi. De fapt, nu ar fi bine, pentru că deciziile, alegerile noastre, și-ar pierde caracterul arbitrar și, implicit, viața și-ar pierde farmecul. Am ajuns, și eu, la concluzia că nu trebuie să am regrete și nici remușcări, pentru că asta am ales eu să fac. Nu e vina nimănui că mi-am organizat viața în felul ăsta. Singură am ales cine vreau să fiu și cum trebuie să fiu, singură mi-am construit relațiile cu ceilalți. Cu toate că majoritatea au tendința să acuze, să te catalogheze drept om fără conștiință, nepăsător, nu prea reușesc să înțeleagă că, de fapt, lamentările sunt o formă de ipocrizie. Da, suntem ființe parțial imorale dacă nu avem remușcări, dar, atâta timp cât noi avem libertatea de a alege ce vrem să fim și ne dictăm propriul destin, nu are niciun sens să ne plângem. Toți o face, inevitabil. Totul e să ne dăm seama de asta și să acceptăm realitatea...
Sunt impresionată de iniţiativă! După cum ştiţi Jean Paul Sartre este filosoful preferat sau mai bine spus unul dintre ei. Ideea libertăţii fără limite a personalităţii umane, libertate care ne defineşte şi ne construieşte, obligându-ne la responsabilitate şi la asumarea conştientă a consecinţelor faptelor noastre, această libertate mă fascineză. Din multe puncte de vedere sunt în acord cu Sartre, dar nu pot să nu mă întreb până unde are dreptate. Oare fiinţa umană este absolut liberă sau este totuşi într-o anumită măsură precondiţionată?
Sartre spune ca "Omul nu este, el devine", dar această devenire are un punct de plecare, el nu devine ceva din nimic, are o moştenire genetică, este predeterminat de educaţia din familie şi societatea din care face parte integrantă. Omul suferă o multitudine de influenţe exterioare de care nu poate fi făcut responsabil. Şi totuşi…
Eu, decid în fiecare clipă a vieţii mele ce să fac şi cum mă folosesc atât de darurile, cât şi de defectele genetice, moştenite din familie, eu decid dacă societatea în care trăiesc mă poate conduce, dacă mă supun regulilelor ei sau dacă mă revolt şi mă sustrag …. când ceea ce mi se oferă contravine raţiunii mele, conştiinţei binelui şi răului, sunt responsabil pentru fiecare decizie, pentru „ceea ce fac din ceea ce am primit”, ceea ce devin eu este responsabilitatea mea. Astfel lamentările sau învinuirea celuilalt nu sunt decât evadări din faţă conştiinţei, ipocrizii,… spuneţi-le cum vreţi: adevărul este că omul se va minţi singur, aruncând vina pe celălalt, din frică, orgoliu sau diverse alte motive. Fiinţa aceasta ciudată care se numeşte OM, ne dezgustă uneori în mod absolut, pentru ca apoi să ne surprindă printr-un gest de uimitoare nobleţe, făcându-ne să ne îndoim de propriile generalizări.
„Eu trebuie să fiu fără remuşcări şi fără regrete, aşa cum sunt fără nicio scuză, căci, din clipa ivirii mele la fiinţă, eu port greutatea lumii singur, fără ca nimic şi nimeni să o poată micşora"
Da, purtăm greutatea faptelor noastre, dar nu aş absolutiza, nu aş spune că sunt responsabilă pentru faptele lumii în care trăiesc, mai mult chiar refuz categoric să port pe umeri greutatea lumii… să şi-o poarte fiecare pe a lui şi este suficient… nu am nici o legătură cu deciziile şi cu acţiunile acestei Identităţi Abstracte care este LUMEA… De ce aş fi eu responsabil pentru că X l-a ucis pe Z, să-şi asume X crima, nu este a mea.
Cât despre remuşcări şi regrete, ei bine eu l-aş cam contrazice aici… de ce nu aş putea greşi astăzi fără să conştientizez greşeala, iar mâine să mă dezmeticesc şi să regret, să am remuşcări, să-mi pară rău, să încerc astfel să repar ceva din ceea ce mai poate fi reparat. Chiat dacă eu am decis, dacă am decis prost, suport consecinţele, şi una dintre consecinţele greşelii este remuşcarea, regretul, mustrarea comsţiinţei… aş spune chiar că în lipsa ei nu am fi capabili să devenim, să ne transformăm, să creştem .... dacă nu am regreta nimic, nu am fi conştienţi de greşeală şi am rămâne nişte ignoranţi stupizi plini de propria noastră persoană.
Singuri în lume... uneori tind să-i dau dreptate, dar mai apoi mă trezesc certându-mă singură… nu sunt singură sunt atâtea „oglinzi” în jurul meu, care mă iubesc şi pe care le iubesc…. Şi normal am ajuns la iubire… ei bine aici mă opresc…
Aş putea continua, pe tema omului şi a libertăţii sau a ne-libertăţii lui mult şi bine, dar …. Momentan sunt fascinată de contradicţiile Domnului Paler....
Offff! Tema filozofica prelunga, intr-adevar! Dar sa evitam putin capcana retoricii abstracte ce porneste de la indubitabilul libertatii depline, neinfluentat de nimic strain, exterior noua. Din pacate, reflectiile filozofilor timpurilor boeme au devenit cam incompatibile cu zilele noastre. Este adevarat, avem libertatea deplina sa simtim si sa alegem singuri ceea ce ne place si, in aceasta situatie, este clar ca nu avem de ce sa regretam alegerile facute sau, mai rau, sa ne rusinam de acestea. Nu, fiecare graviteaza in jurul vietii, actiunilor si cognitivului sau, in armonie cu propriile convingeri. Dar, implacabil apare acest fatidic "dar", iluzia ca pot decide, actiona, interactiona fara intruziune straina ramine doar o iluzie. Nu este vorba de a ne plinge ca ceva strain ne-a determinat actiunile, dar chiar asa este. Chiar daca avem impresia ca anumite decizii le-am luat noi, in forul nostru interior, la o privire mai atenta descoperim influenta straina. Asta din cauza ca, sub aparenta libertate, exista o multitudine de reglementari si constringeri care ne influenteaza si dicteaza (unele chiar imperceptibil, la nivel subliminal)ceea ce devenim, ceea ce simtim, ceea ce dorim. Asadr, ca si in vechime, ramine cu aspiratia si dezideratul de a avea aceasta libertate si responsabilitate deplina in trasarea locului nostru in societate.
"Eu trebuie să fiu fără remuşcări şi fără regrete, aşa cum sunt fără nicio scuză, căci, din clipa ivirii mele la fiinţă, eu port greutatea lumii singur, fără ca nimic şi nimeni să o poată micşora".
Cu toate ca majoritatea persoanelor sunt catalogate in felurite moduri,consider faptul ca nu trebuie sa ai un regret neaparat pentru ceea ce nu ai facut,ci trebuie sa ai regrete pentru ceea ce nu ai facut!,si atunci nu e neapara,ai viata in fata si atunci ti-e foarte usor.Libertatea mea,este doar a mea si nimeni nu mi-o poate fura!,oricat de libertin as fi ,e propria mea viata si imi pot coordona viata dupa modul si dupa placul meu,chiar daca unuia s-au altuia nu-i place.Multi merg pe conceptia,ce zice unul ce zice altul ceea ce nu ar trebui sa fie un stres,nu ar trebui sa te gandesti tu ca si om,coordonator al propriului destin,ce zic alti si ce au de gand sa iti faca,esti supremul propriului destin,si nu trebuie sa te lasi dominat de alti.Ca sa ma limitez,si sa ajung la o concluzie,v-as sugera sa nu uitati ceva,:"Sa nu uitati ca,intodeauna frumusetile lumii,acesteia in care traim se vad mereu prin ochi de copil!.
Trimiteți un comentariu