Cine sunt eu? Oare sunt cineva? Oare sunt ceva? Cine sunt şi ce sunt? Ce voi deveni, dacă voi deveni ceva sau cineva?Sunt întrebări ce ne urmăresc şi cărora în fiecare clipă a vieţii noastre le găsim câte un răspuns doar pentru ca în momentul următor să-l contrazicem. Ne contrazicem permanent pe noi înşine în drumul devenirii noastre, în transformarea perfectă şi neîncetată a noastră în altcineva. Suntem noi identici cu noi chiar şi pentru o miime de secundă, sau mai bine să ne întrebăm prin ce ne identificăm noi de toţi ceilalţi, care este cartea noastră de identitate?
Să vedem…Sunt o fiinţă aflată în toată slendoarea devenirii mele. Sunt o fiinţă situată între cer şi pământ, între mister şi revelaţie, între adevăr şi minciună, între azi şi mâine, între viaţă şi moarte, între aici şi acum. Sunt fiinţa perfectei mişcări nesfârşite, ce mă îndrept neîncetat spre un alt moment al viitorului necunoscut. Aspir spre perfecţiunea vieţii de apoi situată în viaţa de aici şi acum. Vreau să fiu un înger de cunoaştere şi-mi doresc să ating fericirea cu mâna.
Ziua de ieri este trecutul meu, astăzi este clipa efemeră care se descompune, ziua de mâine este speranţa într-o lume mai bună. Clipele vieţii mele trec picătură cu picătură umplând paharul de coniac al vieţii. Trecând prin fiecare clipă mă îndrept spre un ideal, idealul fiinţei perfecte care se împlineşte în atingerea celuilalt. Am totuşi un nume, un loc şi o singură viaţă. Numele meu este femerul şi mă reprezintă. Am nume de înger şi prenume de târfă. Oricum, doar toate femeile sunt târfe, nu? Am ales cândva auzind un bărbat spunând: femeile sunt sau târfe sau proaste, am ales să fiu târfă. Nu-mi pot permite să fiu prostă. Prostia nu se remediază, curvia…da. Am astfel şansa să mă căiesc şi să devin mai mult decât femeie. Pot deveni om şi atât.
Locul meu? Ce pot să spun? Locul meu este peste tot şi nicăieri, oriunde sunt oameni asemenea mie, eu sunt ACASĂ. Viaţa mea este una şi se aproprie cu fiecare clipă de sfârşitul inevitabil. Se spune că toţi suntem datori cu o moarte. Aşa este! În această aşteptare şi pregătire, cursul vieţii, fiecare clipă care trece trebuie să fie mai aproape de perfecţiune. Fiind condamnaţi la libertate, suntem responsabili de fiecare clipă pe care o lasăm să treacă peste noi. Avem datoria de-a nu o lasă să treacă oricum. Ne indreptăm spre un ţel, spre finalul glorios care este moartea noastră. Vom afla care este scopul nostru, din păcate doar când va fi prea târziu ca să mai putem schimba ceva, în ultima zi a vieţii noastre.
Dar să nu mergem atât de departe cu gândul, astăzi şi acum suntem la un început de drum, un nou an, o noi zi, o nouă clipă. Voi fi acum o nouă fiinţă în drumul spre desăvîrşirea propriei fiinţe. Cine sunt eu? Femeie, om sau târfă? Bună sau rea, frumoasă sau urâtă, perfectă sau strâmbă, orice aş fi în această clipă, orice aş alege să fiu, mâine voi fi alta, rămân însă eu: identică cu mine în ciuda tuturor schimbărilor, în ciuda tuturor imperfecţiunilor şi contrazicându-mă singură mă compun în oglindirea celuilalt diferit de mine. Mă contruiesc în contradicţia dintre mine şi mine, mă dezvolt în contradicţia dintre mine şi altul, atât de diferit de mine. Devin fiinţă care-şi atinge ţelul în atingerea oglinzii care este altul. Eu sunt oglinda Ta, iar Tu eşti oglinda a ceea ce sunt Eu!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu